ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un fost procuror anticorupție va ajunge pe banca acuzaților

10:31 | 20.05.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Un fost procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție a fost pus sub învinuire pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și exces de putere, săvârșite în interesul unui grup criminal organizat, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, acesta a fost reținut luni, iar complicele acestuia – un important agent economic, a fost anunțat în căutare, după ce s-a eschivat de la organul de urmărire penală.

Cauză penală în care este implicat fostul procuror a fost inițiată pe fapte ilegale și abuzive ale succesorilor unui cetățean rus la conducerea unei companii din nordul țării.

Infracțiune a avut loc în anul 2018, atunci când Procuratura Anticorupție i-a deschis un dosar penal, iar pentru ”a-l ajuta” să-și rezolve problemele de ordin juridic, au intrat în posesia a practic tuturor proprietăților pe care cetățeanul rus le deținea, în valoare de peste 1,8 milioane de euro. Printre bunuri se numără un apartament în Londra în valoare de 1,2 milioane de euro; imobile în orașul Krasdnodar, Federația Rusă, estimate la 130 mii de euro;120 de mii de euro transmise în câteva rate, 365 mii de euro transferați de pe conturile bancare ale acestuia din Elveția în conturile indicate de către bănuți, care ulterior, au ajuns într-o bancă din stânga Nistrului.

Conform datelor Procuraturii, toate proprietățile au fost transferate în timp ce cetățeanul Federației Ruse se afla în arest preventiv la Chișinău, negocierile și actele de transmitere a drepturilor de proprietate pe respectivele bunuri fiind efectuate și semnate atât în incinta Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cât și în birourile Procuraturii Anticorupție.

Procurorii au depus demers cu solicitarea arestării fostului procuror pentru 30 de zile. Demersul va fi examinat astăzi, la Judecătoria Chișinău.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!