ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Băncii Naționale a Moldovei

11:02 | 29.05.2020 Categorie: Comunicate

Un specialist de excepție, cu studii  de doctor și magistru în finanțe, este propus pentru funcția de viceguvernator al BNM

Chişinău, 29 mai. /MOLDPRES/. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a propus parlamentului candidatura lui Alexandru Savva pentru funcția de viceguvernator.

La selectarea acestuia s-a ținut cont de criteriile stabilite în Legea cu privire la BNM: integritate profesională, o bună reputație, experiență bogată în domeniul financiar etc.

„Este prioritar ca în această funcție să vină un profesionist, un om care să respecte și să promoveze valorile băncii centrale, să fie o persoană integră, fără afiliere politică. Or Alexandru Savva corespunde în totalitate acestor criterii, participând în ultimii ani la modernizarea pieței financiare din Republica Moldova. Sper că deputații vor susține această candidatură, deoarece este important ca BNM să rămână o instituție independentă și să continue reformele”, afirmă șeful băncii centrale.

Alexandru Savva este specialist în domeniul pieței financiare, cu o experiență de muncă de peste 18 ani. Și-a început activitatea profesională în 2001, în cadrul Comisiei Naționale a Pieței Financiare, unde a deținut consecutiv funcțiile de șef al secției acte normative și consilier al președintelui.

Începând cu 2008, a condus activitatea Centrului financiar-bancar al Asociației Băncilor din Moldova. A activat în cadrul Băncii Naționale a Moldovei, fiind responsabil de implementarea unei reforme extinse a infrastructurii post-tranzacționare a instrumentelor financiare. În 2018 a fost numit director al Depozitarului Central Unic al Valorilor Mobiliare – singura instituție din țară, care efectuează operațiuni de evidență și decontare a valorilor mobiliare de stat, instrumentelor Băncii Naționale și instrumentelor corporative.

Pe parcursul carierei sale, Alexandru Savva a participat în diverse programe în domeniul financiar, implementate cu suportul Băncii Mondiale și Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și alte entități internaționale. Dispune de o vastă experiență în domeniul reglementării financiare. Este autor și coautor a diverse acte normative, studii și publicații specializate, între care Legea privind piața de capital, Legea cu privire la depozitarul central unic al valorilor mobiliare și alte reglementări aplicabile instituțiilor financiare. Are studii de doctor în finanțe (ASEM, 2013-2014), precum și două masterate: drept economic (ASEM, 2007-2008) și reglementare financiară (Marea Britanie, 2016-2017).

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!