Guvernul a aprobat organizarea Serviciului Tehnologii Informaționale în cadrul MAI
15:21 | 03.06.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 3 iun. /MOLDPRES/. Guvernul, întrunit astăzi în şedinţă, a aprobat organizarea și funcționarea Serviciului Tehnologii Informaționale în cadrul MAI. Totodată, Executivul a stabilit Regulamentul, structura şi organigrama Serviciului, transmite MOLDPRES.
Potrivit deciziei, Serviciul Tehnologii Informaționale este o autoritate administrativă în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care asigură administrarea, menținerea și dezvoltarea infrastructurii de tehnologie a informației și comunicațiilor a acestuia, prestarea serviciilor ce țin de eliberarea actelor și informației din domeniile sale de activitate, precum și implementarea politicii statului în domeniul aferent tehnologiei informației și comunicațiilor în sfera de competență a ministerului.
Funcțiile de bază ale Serviciului sunt: crearea, gestionarea și dezvoltarea sistemelor și resurselor informaționale de stat al căror deținător este; prestarea, dezvoltarea și modernizarea serviciilor publice; crearea, administrarea, asigurarea funcționării și dezvoltarea infrastructurii de tehnologie a informației și comunicațiilor din sfera de competență a Ministerului; asigurarea și gestionarea serviciilor în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor.
Serviciului Tehnologii Informaționale va avea un efectiv-limită în număr de 110 unități, cu un fond anual de retribuire a muncii conform legislației.
Serviciul va fi condus de director, asistat de un director adjunct. Numirea în funcție, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu se va face de către ministrul de Interne.