ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare

15:40 | 08.06.2020 Categorie: Comunicate

Au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din stânga Nistrului, subordonate Chișinăului

Chişinău, 8 iun. /MOLDPRES/. Locuitorii satelor Varnița, Copanca, Molovata Nouă, Cocieri, Pohrebea, Doroțcaia, Coșnița și Pârâta și care au viză de reședință în aceste localități pot circula liber prin doar câteva puncte de trecere a liniei administrative. 

Biroul Politici de Reintegrare a primit o scrisoare din partea reprezentantului pentru probleme politice de la Tiraspol prin care se anunță acordul pentru libera circulație a locuitorilor acestor sate. Pentru toți ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova, accesul pe malul stâng al Nistrului rămâne interzis.

Punctele prin care se pot deplasa aceștia sunt Bender-Varnița, Zagornoie-Copanca, Dubăsari-Doroțcaia, Dubăsari-Coșnița, Dubăsari-Cocieri. 

Solicitarea Chișinăului de a permite vizitarea rudelor și celor apropiați pe durata sărbătorilor de blajini, a fost refuzată de structurile din stânga Nistrului. 

Amintim că libera circulație a locuitorilor din aceste sate și accesul la terenurile agricole pe care le dețin fac parte din pachetul Berlin plus. Chișinăul consideră că aceste angajamente ale Tiraspolului nu au fost respectate întru totul, iar comportamentul Tiraspolului în timpul situației de urgență, cauzată de pandemia de COVID-19, a înrăutățit situația locuitorilor din aceste sate.

Autoizolarea regiunii transnistrene este extinsă până la 15 iunie curent.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!