Spitalul Clinic Municipal nr. 1 va purta numele academicianului Gheorghe Paladi
13:12 | 10.06.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 10 iun. /MOLDPRES/. Consiliul Municipal Chișinău a adoptat, în ședința de astăzi, 10 iunie, un proiect de decizie prin care Spitalul Clinic Municipal nr. 1 va purta numele academicianului Gheorghe Paladi, transmite MOLDPRES.
Primarul Ion Ceban a mulțumit consilierilor municipali, menționând că decizia este una corectă, instituția medicală fiind cea în care medicul obstetrician activează de peste 70 de ani.
Recent, doctorul habilitat în medicină, cavaler al ”Ordinului Republicii”, Gheorghe Paladi, a împlinit onorabila vârstă de 91 de ani și continuă să rămână fidel profesiei. Profesorul universitar Paladi este fondatorul serviciului obstetrical-ginecologic din Republica Moldova și face parte din „promoția de aur” a USMF „Nicolae Testemițanu”. Lui îi aparține ideea fondării Institutului Mamei și Copilului, la mijlocul anilor ʼ60 ai secolului trecut.