ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul a aprobat un Regulament privind produsele biocide

15:22 | 10.06.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 10 iun. /MOLDPRES/.  Regulamentul sanitar privind punerea la dispoziție pe piaţă şi utilizarea produselor biocide a fost aprobat de Cabinetul de miniştri, care s-a întrunit în şedinţă miercuri, 10 iunie, transmite MOLDPRES.

Scopul acestui Regulament este de a îmbunătăți funcționarea pieței interne prin armonizarea normelor naţionale cu directivele Uniunii Europene privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, asigurând totodată un nivel ridicat de protecție.  „Dispozițiile prezentului regulament se bazează pe principiul precauției, al cărui scop este să garanteze sănătatea oamenilor și a animalelor, precum și protecția mediului”, indică decizia Guvernului.

De asemenea, documentul stabileşte norme referitoare la: folosirea Listei substanţelor active care pot fi utilizate în produsele biocide, stabilită la nivelul Uniunii Europene, care urmează a fi transpusă prin Ordinul ministrului sănătății, muncii și protecției sociale;  procedura de înregistrare a produselor biocide anterior plasării pe piaţă; punerea la dispoziție pe piaţă a articolelor tratate cu biocide;  recunoașterea reciprocă a autorizațiilor eliberate în una din țările Uniunii Europene.

Conform deciziei Executivului, această hotărâre intră în vigoare la expirarea a 180 zile din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

img20004672

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!