Comunicat de presă al Băncii Naționale a Moldovei
17:14 | 11.06.2020 Categorie: Comunicate
Valorile principalelor instrumente de politică monetară rămân neschimbate
Chişinău, 11 iun. /MOLDPRES/. Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a decis în ședința de astăzi, cu vot unanim, să mențină la același nivel valorile principalelor instrumente de politică monetară. Astfel, rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt este în continuare de 3,25 la sută anual.
Totodată, rămân neschimbate ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight - 6,25 la sută și, respectiv, 0,25 la sută anual.
Norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă, de asemenea, se menține aceeași - 34,0 la sută din baza de calcul, precum și norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă - 21,0 la sută din baza de calcul.
Hotărârea de astăzi reflectă continuitatea deciziilor anterioare ale Băncii Naționale, prin care se creează condiții monetare pentru creditarea economiei.