Un teatru din Chișinău va difuza online trei spectacole
13:03 | 12.06.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 12 iun. /MOLDPRES/. Trei spectacole va transmite online în perioada 12-14 iunie Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, informează MOLDPRES.
Astfel, vineri, 12 iunie începând cu ora 18.00, instituția va oferi publicului online spectacolul ”The Lucky Srike” de Rick Cleveland în regia lui Vitalie Drucec. Potrivit organizatorilor, un om, legat de scaun și cu o cagulă pe cap, le spune bancuri torționarilor săi care așteaptă de la șef, din Chicago, permisiunea de a intra în acțiune sau, pe scurt, a-i face felul. Între bancuri se deapănă amintiri evocând boss-ul care le este ca un tată-mentor adulat. “O porție generoasă de afaceri murdare… echilibrând personalități caricaturale cu elemente fioroase de gen noir”, după cum bine observau cei de la Chicago Tribune cu referință la piesă. Din distribuție fac parte Nicu Suveică, Alexandru Pleșca și Ghenadie Gâlcă.
Sâmbătă, 13 iunie, la 18.00, teatrul va difuza spectacolul ”În largul mării" de Slawomir Mrozek în regia lui Petru Hadârcă. Spectacolul „În largul mării”, montat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” în colaborare cu Ambasada Poloniei în R. Moldova, are o distribuție din care fac parte Anatol Durbală, Emil Gaju, Petru Oistric și Valentin Zorilă.
„Scena înfățișează o plută în largul mării. Trei naufragiați în costume negre, elegante, în cămăși albe”, menționează Sławomir Mrożek, de aici pornind aventura unor personaje fantasmagorice, cu trăsături burlești, hiperbolizate, dar care totuși sunt rupte din realitate. Grasul (Emil Gaju), Slabul (Anatol Durbală) și Mijlociul (Petru Oistric) au cravate înnodate impecabil, iar în buzunarele de la piept - batiste sclipitor de albe. După o perioadă petrecută pe plută fără breakfast-uri, prânzuri, cine copioase ori frugale, decid să se mănânce unul pe altul, pe rând. O decizie firească. Dar cine va fi primul sacrificat-înfulecat? Începe vânătoarea reciprocă ce include manevre, viclenii, ticăloșii deghizate, dezbateri, discursuri, chiar și o procedură de vot. Bineînțeles, fraudată.
Duminică, 14 iunie, la 18.00, instituția va oferi publicului online spectacolul “Livada de Vișini” de A. P. Cehov în regia lui Alexandru Cozub. Potrivit organizatorilor, piesa "Livada de vișini", pe care Cehov o considera comedie, Stanislavski - tragedie, iar pe afișul de la premieră, în 1904, scria dramă, devine, în viziunea regizorului Alexandru Cozub, tragicomedie, un spectacol savuros despre setea de iubire împărtășită, despre nevoia de sens și împlinire. Trei generații de personaje - egocentrice, naive, risipitoare și flecare - nu se ascultă unul pe celălalt și nici n-o vor: îi adună doar Livada, mai mult cea din aduceri aminte decât cea înflorind sub ferestre.
Spectacolele pot fi vizionate pe pagina de facebook a instituției https://www.facebook.com/Teatrul.Mihai.Eminescu.MD/ și pe site-ul oficial al teatrului: http://www.tnme.md.