Comunicat de presă al Autorității Naționale de Integritate
11:35 | 15.06.2020 Categorie: Comunicate
Sinteza săptămânală a ANI (09.06.2020 – 13.06.2020)
Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. În perioada de referinţă ANI a înregistrat următoarele rezultate:
1. Au fost întocmite 7 procese-verbale prin care s-a inițiat: controlul privind respectarea regimului juridic al averii (doi angajați CNA), controlul privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese (un director de instituție preșcolară din raionul Drochia) și controlul privind respectarea regimului juridic al incompatibilităților (patru consilieri locali).
2. Au fost întocmite 6 procese - verbale de refuz a inițierilor procedurilor de control.
3. Au fost emise 5 acte de constatare, din care:
- 2 acte de constatare pe aspectul conflictelor de interese (doi primari din raioanele Florești și Leova),
- 1 act de constatare pe aspectul incompatibilităților (angajat al Biroului Vamal Sud),
- 1 act de constatare pe aspectul averii (consilier în consiliul sătesc),
- 1 act de constatare de încetare.
4. Au fost inițiate 4 cauze contravenționale:
- pentru nedepunerea declarației și pentru depunerea tardivă a declarației în privința unui deputat și doi consilieri,
- pentru nedeclararea și nesoluționarea conflictelor de interese în privința unui primar.
5. A fost întocmit 1 proces-verbal cu privire la contravenții, fiind aplicată amendă în sumă de 3000 lei.
6. Au fost eliberate 24 Certificate de integritate.
7. S-a participat la 4 şedinţe de judecată pe dosare de control (2 în instanța de fond și 2 în apel).
8. S-au oferit consultaţii telefonice subiecţilor declarării şi responsabililor de Registrul electronic al subiecţilor declarării în procesul de depunere a declaraţiilor de avere şi interese personale.