ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Primăriei municipiului Chişinău

12:05 | 16.06.2020 Categorie: Comunicate

Începând de marți, transportul public municipal, troleibuze și autobuze, a revenit la regimul obișnuit de activitate

Chişinău, 16 iun. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău informează că de astăzi, 16 iunie, a.c., programul de activitate al transportului public municipal, troleibuze și autobuze, a revenit în regim obișnuit, pe parcursul întregii zile, fără întreruperi. Însă este interzisă în continuare îmbarcarea pasagerilor în unitățile de transport fără măști de protecție.

O decizie în acest sens a fost adoptată marți, 16 iunie, a.c., de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău (CESP) la solicitarea primarului general, Ion Ceban.

În zilele de odihnă, în perioada: 16 – 30 iunie, a.c., transportul public va fi sistat. Astfel, autoritățile municipale vor înainta propuneri către Comisia Națională de Sănătate Publică pentru a fi revăzută decizia referitoare la transportul public din Chișinău, astfel ca acesta să activeze în regim obișnuit, pe tot parcursul săptămânii.

Reluarea funcționalității transportului public în regim obișnuit a fost dictată de situația atestată pe teren, în baza monitorizării specialiștilor, în cazul în care activitatea acestuia este sistată pentru câteva ore, fluxul de pasageri s-a dovedit a fi mult mai mare la stațiile de așteptare, inclusiv în unitățile de transport.    

Însă având în vedere menținerea pericolului de contaminare a oamenilor cu infecția virală de tip nou, capacitatea recomandată de îmbarcare a unităților de transport este de 35 de persoane pentru troleibuzele și autobuzele obișnuite și de 50-60 de persoane pentru cele articulate.

Forțele de ordine vor fi prezente în continuare în stațiile de așteptare a transportului public, pentru monitorizarea fluxului de pasageri, conform limitelor stabilite, neadmiterea îmbulzelii și îmbarcării călătorilor fără măști de protecție.

Totodată, Î.M. „Regia Transport Electric”, Î.M. „Parcul Urban de Autobuze" și administratorii rutelor de microbuze vor asigura personalul liniar cu echipamente de protecție, respectiv, dotarea unităților de transport cu dezinfectanți pentru mâini. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!