Un minor de 14 ani s-a înecat într-un iaz din Ștefan Vodă
15:07 | 17.06.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 17 iun. /MOLDPRES/. Cadavrul unui băiat în vârstă de 14 ani, care s-a înecat ieri într-un bazin acvatic din apropierea localității Volintiri, raionul Ștefan Vodă, a fost recuperat în dimineața curentă de către scafandrieri, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/, băiatul a intrat în apă în după amiaza zilei de ieri împreună cu un alt minor de aceeași vârstă.
Pe parcursul serii, minorul a fost căutat de două echipe de salvatori, însă fără rezultat. Abia în dimineața zilei de astăzi, scafandrierii IGSU au reușit recuperarea acestuia la o distanță de aproximativ 4 metri de mal. Cazul este cercetat de organele de drept.
În acest context, angajații IGSU îndemnă părinții, dar și cetățenii care au în grijă minori să nu le permită scăldatul în locuri neautorizate.
Statisticile IGSU arată că, de la începutul anului, în bazinele acvatice din țară și-au pierdut viața 16 oameni, inclusiv doi minori.