Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
17:05 | 17.06.2020 Categorie: Comunicate
MECC a transmis Guvernului un proiect de lege privind acordarea diplomei de bacalaureat, fără organizarea examenului, pentru restanțieri, studenții anului I compensator din universități și candidații înscriși în regim de externat
Chişinău, 17 iun. /MOLDPRES/. În contextul evoluției situației epidemiologice din Republica Moldova, urmare a răspândirii infecției virusului COVID-19, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a transmis Guvernului un proiect de lege cu privire la modificarea Legii nr.71 din 21 mai 2020 privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea de examene 2020.
Documentul prevede eliberarea diplomei de bacalaureat, fără organizarea examenului, pentru restanțierii din anii precedenți, persoanele care au finalizat programa de liceu în instituțiile de învățământ superior și persoanele care au solicitat susținerea examenului de bacalaureat în regim de externat, care s-au înscris, în termenele stabilite, pentru a susține examenul de bacalaureat în sesiunea de examene 2020 și au finalizat programa de liceu cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci).
Astfel, reiterăm că sănătatea elevilor și a cadrelor didactice reprezintă prioritatea numărul unu a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.