ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

29 de preoți au fost infectați cu COVID-19, iar doi au decedat

12:17 | 18.06.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. Un număr de 29 de preoți au fost infectați cu COVID-19, iar doi slujitori ai bisericii și-au pierdut viața în urma complicațiilor provocate de noul tip de virus, comunică MOLDPRES.

Solicitat de Agenție, şeful Serviciului informare și comunicare al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Olesea Croitor, a menționat că unul din preoții care au decedat de COVID-19 s-a infectat comunitar, iar al  doilea după participarea la o manifestare religioasă la o biserică. Cei doi slujitori ai bisericii erau din Comrat și Florești.

Datele anunțate de autorități arată că cu noul coronavirus au fost infectați până în prezent 511 medici, 809 asistenţi medicali,  122 felceri, 25 farmaciști și 238 de angajați ai MAI.

În acest context ANSP, îndeamnă populaţia să fie precaută, să respecte cu stricteţe recomandările autorităţilor în domeniul sănătăţii publice şi condamnă cu vehemenţă orice comportament sau abatere de la respectarea acestora, care ar putea avea consecinţe grave în contextul situaţiei epidemiologice actuale privind infecţia COVID-19.  

Epidemiologii reiterează că noul coronavirus poate afecta pe oricine, fără criterii de selecţie, indiferent de naționalitate, etnie, gen, religie sau vârstă, statut social, apartenenţă politică, sau convingeri.

img20004886

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!