Municipalitatea Chișinău va coordona activitățile de reparație a drumurilor și trotuarelor
15:22 | 18.06.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a solicitat astăzi, 18 iunie, într-o ședință ad-hoc cu reprezentanții tuturor regiilor municipale, coordonarea intervențiilor pentru reparația străzilor și trotuarelor din capitală, transmite MOLDPRES.
Ion Ceban a convocat astăzi o ședință cu reprezentanții regiilor municipale în care și-a arătat nemulțumirea față de modul haotic în care se desfășoară lucrările de reparație a străzilor și trotuarelor din Chișinău. “Unul sapă, altul acoperă, unul descoperă țevile, altul dă din umeri și spune că nu cunoaște a cui este gaura. Iar cetățenii întreabă de ce durează atât de mult reparația unui drum”, a spus Ceban.
Edilul a solicitat coordonarea între regiile municipale a activităților de intervenție pentru reparația străzilor și trotuarelor din Chișinău. El a cerut ca în timp de două săptămâni responsabilii diferitelor regii să întocmească un document unic de informații cu privire la toate șantierele din capitală, să fie desemnat un responsabil de proiect care va gestiona procesul și va fi responsabil de execuție. În același timp, primarul a cerut preturilor să cunoască în detaliu despre fiecare intervenție care are loc în sector (cauza intervenției, cine intervine, când încep lucrările, când se finalizează).
„Fiecare intervenție trebuie să fie după un plan bine stabilit și termeni clari de finalizare”, a concluzionat Ceban. El a adăugat că banii publici trebuie gestionați corect, iar cei care nu își vor face munca, vor fi sancționați.