Ziua Națională a Portului Popular a fost marcată în regim online
13:36 | 28.06.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. Cu ocazia Zilei Naționale a Portului Popular, ediția a V-a, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a prezentat astăzi un program de activități care s-a desfășurat cu genericul ”Cu mândrIe, dor de Ie”, preponderent în mediul online, precum și în cadrul muzeului, ținând cont de recomandările Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, informează MOLDPRES.
La eveniment au participat vicepreședintele Parlamentului R. Moldova, Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol ș.a. În cadrul manifestării, vicepreședintele Legislativului, Monica Babuc, a dăruit instituției un costum de epocă, iar conducătorul formației ”Plăieșii”, Nicolae Gribincea – un suman.
Solicitat de MOLDPRES, directorul instituției, Petru Vicol, a menționat că, în acest an, evenimentele organizate au fost dedicate elaborării dosarului de nominalizare „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, pentru a fi înaintat în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
Potrivit sursei citate, începând cu data de 26 iunie, până la finele lunii iulie, publicul va admira în sălile muzeului expoziția „Costumul popular – element de identitate culturală”, în cadrul căreia sunt prezentate piese de port popular și imagini retrospective de la evenimentele precedente. ”Expoziția prezintă costume de nuntă, de sărbătoare și cotidiene din zona Basarabiei și Bucovinei, costume confecționate manual, din pânză de casă, țesută din cânepă, în bumbac, borangic etc. Oaspeți de onoare ai expoziției sunt costumele din colecțiile personale ale interpreților de muzică populară Maria Iliuț, Nicolae Gribincea, Mariana Dobzeu, Ioana Căpraru, precum și cămășile cusute cu măiestrie de membrii comunității „Șezătoarea Basarabia”. Expoziția este organizată în comun cu Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial”, a precizat Petru Vicol.
Astfel, publicul are posibilitatea să urmărească zilnic, pe site-ul muzeului și pe pagina de Facebook a instituției, două rubrici inedite, dedicate Zilei Naționale a Portului Popular: ”Cămașa zilei” și ”Știați că?”. ”Prin intermediul acestor rubrici, sunt prezentate atât cămăși tradiționale valoroase prin motive, simboluri și cromatică, precum și curiozități, mențiuni etnografice și informații științifice despre istoria costumului tradițional. O interacțiune creativă cu publicul din toată țara și din afara ei, este concursul de fotografie pentru copii, cu genericul ”De la străbuni lăsat!”. Prin intermediul acestui concurs, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, împreună cu Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, dorește să promoveze tradiția și perpetuarea obiceiului de a purta costumul tradițional”, a mai spus directorul instituției.
Totodată, publicul a urmărit două prezentări video destinate cunoscătorilor și celor mai puțin inițiați în tradiția portului popular. Prezentarea ”Mărturie identitară a trecutului românesc” a conținut descrierea elementelor costumului popular de către Maria Ciocanu, cercetător științific, Secția Etnografie, MNEIN, iar ”Comorile neștiute ale bunicii mele!” – o lecție de vacanță a elevei Lucia Barbu, cu informații captivante despre costum, pe înțelesul tuturor.
Retrospectiva în imagini a Zilei Iei și a Zilei Naționale a Portului Popular (2012-2019) a cuprins cele mai memorabile momente surprinse în fotografii de la manifestările precedente dedicate sărbătorii, organizată sub egida Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, cu participarea Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală.
Evenimentele pot fi vizionate pe pagina de facebook și pe site-ul instituției: https://www.facebook.com/muzeu.md/ și ww.muzeu.md