ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Băncii Naționale a Moldovei

10:23 | 01.07.2020 Categorie: Comunicate

UE susține continuarea reformelor în sectorul bancar al Republicii Moldova

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a avut o întrevedere cu ambasadorul Peter Michalko, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Agenda discuțiilor a cuprins evoluțiile macrofinanciare, activitatea sectorului bancar din Republica Moldova și măsurile întreprinse de BNM pentru atenuarea consecințelor economice și sociale ale pandemiei COVID-19.

Guvernatorul Băncii Naționale a apreciat sprijinul UE oferit Republicii Moldova în confruntarea cu noul coronavirus și valoarea acestuia nu numai sub aspect financiar, dar și social. În contextul acțiunilor desfășurate de BNM, Octavian Armașu s-a referit la  abordările recente ale băncii centrale, precum și la importanța unei viziuni de perspectivă asupra situației curente.

La rândul său, ambasadorul Peter Michalko  a exprimat susținerea UE în procesul de reformare a sistemului bancar care a atenuat, la această etapă de criză, impactul negativ al acesteia, redând deschiderea UE de a fi alături de Republica Moldova.

La fel, ambasadorul UE a apreciat progresul obținut de BNM în reformarea sistemului bancar și a accentuat necesitatea continuării acestora în actuala perioadă dificilă, precum și importanța menținerii independenți BNM pentru asigurarea rezilienței sectorului bancar și a stabilității financiare.

Oficialii au purtat, de asemenea, discuții în contextul angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, în special, referitoare la armonizarea legislației țării noastre cu actele UE şi standardele internaționale. În această ordine de idei, au fost menționate cerințele prudențiale aferente activității băncilor cu privire la capital, levierul financiar, lichiditate, expunerile mari și dezvăluirea informației. Implementarea acestor cerințe au un rol decisiv în diminuarea riscurilor în sectorul bancar.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!