ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai mulți părinți au cerut autorităților redeschiderea instituțiilor preșcolare

11:25 | 01.07.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. Un grup de părinți au protestat astăzi în fața Guvernului și au cerut autorităților redeschiderea instituțiilor preșcolare, comunică MOLDPRES.

Participanții la manifestație s-au arătat indignați de faptul că grădinițele rămân închise, deși majoritatea angajaților au revenit la muncă. Ei susțin că nu au cu cine își lăsa copiii cât timp sunt la muncă, iar acest lucru poate duce la incidente. Cazurile recente, când minorii au căzut de la etaj sau și-au pierdut viața după ce peste ei au căzut dulapuri, demonstrează că pericolele sunt iminente.

„Am cerut de la Guvern și Comisia Excepțională în Sănătate Publică să redeschidă grădinițele și să ofere indemnizații pentru părinții cu copii preșcolari. Din păcate, nu avem un răspuns chiar dacă deja am avut două cazuri tragice, când au decedat copii de 5 și 6 ani, din motivul că au rămas acasă singuri, fără supravegherea maturilor”, a menționat un protestatar.

În același timp, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii a anunțat că își exprimă îngrijorarea față de intenția autorităților de reluare a activității instituțiilor de învățământ preșcolar, dar și față de poziția unui număr mare de părinți care solicită deschiderea grădinițelor de copii pe fundalul reluării activităților social-economice și a necesității întoarcerii în câmpul muncii a angajaților.

„Sănătatea, siguranţa şi securitatea copilului trebuie să fie o prioritate pentru autorităţi, dar și pentru părinți. Considerăm că urmează a fi asigurate garanții familiilor cu copii de vârstă preșcolară, astfel încât să se asigure dreptul părinţilor la muncă, iar copiilor - la protecție. În acest context, considerăm necesară consolidarea poziției instituțiilor statale prin oferirea alternativelor pentru familiile cu copii de vârstă preșcolară, astfel încât acestea să reușească concilierea vieţii de familie cu activitatea profesională pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării armonioase a copilului pe timp de pandemie”, se arată în comunicatul emis de CNPAC.

Anterior, directorul ANSP, Nicolae Furtună, a declarat că criteriul de bază pentru redeschiderea grădinițelor va fi situația epidemiologică și parametrii epidemiologici care o caracterizează.

img20005283

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!