ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o rupere bruscă a relaţiilor cu Londra, susţine Merkel în PE

18:33 | 08.07.2020 Categorie: Externe

Bruxelles, 8 iul. /MOLDPRES/. Germania va continua să facă eforturi pentru încheierea unui nou acord de parteneriat cu Marea Britanie până la sfârşitul anului, dar Uniunea Europeană ar trebui să se pregătească pentru o rupere bruscă a legăturilor din 2021, a declarat miercuri cancelarul Angela Merkel, în cadrul unei alocuţiuni rostite în plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles, comunică MOLDPRES cu referire la Reuters și AGERPRES.

"Progresele din negocieri au fost până acum reduse, ca să mă exprim diplomatic", a spus cancelarul german, în contextul în care ţara sa a preluat în iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

"Am convenit cu Regatul Unit să accelerăm ritmul convorbirilor... Voi continua să fac eforturi pentru o soluţie bună dar ar trebui să ne pregătim şi pentru posibilitatea unui scenariu no-deal", a adăugat Merkel.

Cancelarul german a enumerat printre priorităţile preşedinţiei germane a UE respectarea drepturilor fundamentale, protejarea climatului, digitalizarea, creşterea rolului Europei în lume şi încurajarea solidarităţii.

"Vrem ca Europa să iasă din criza coronavirusului mai unită şi mai puternică", a mai afirmat Merkel în discursul ei în faţa eurodeputaţilor.

De asemenea, Angela Merkel a cerut sprijin pentru planul de redresare al UE după pandemia de coronavirus, notează DPA.

"Cred în Europa. Sunt convinsă de Europa. Nimeni nu poate trece prin această criză de unul singur. Suntem cu toţii vulnerabili", a subliniat ea.

img20005508

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!