ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Germania a preluat în ultimii patru ani circa 10.000 de migranţi din Turcia

18:47 | 08.07.2020 Categorie: Externe

Berlin, 8 iul. /MOLDPRES/. Germania a preluat în ultimii patru ani circa 10.000 de migranţi din tabere de refugiaţi din Turcia, în cadrul pactului dintre Ankara şi Bruxelles cu privire la refugiaţi, relatează dpa, preluată de AGERPRES și MOLDPRES, citând presa germană.

Comparativ cu alte ţări ale UE, Germania primeşte de departe cei mai mulţi migranţi în cadrul acestui acord, subliniază cotidianul conservator Die Welt, care citează răspunsul dat de Ministerul de Interne la o întrebare adresată în parlament de Partidul Liberal Democrat (FDP).

Conform cifrelor Comisiei Europene, între 4 aprilie 2016 şi 16 martie 2020 în Europa au fost aduşi un total de 26.835 de migranţi în cadrul acordului cu Turcia. Dintre aceştia, un total de 9967 au ajuns în Germania - adică de peste două ori mai mult decât în Franţa, care se află pe locul al doilea între ţările gazdă.

Potrivit Die Welt, Olanda a acceptat 4571 de migranţi, Finlanda - 1964, Suedia - 1940, iar Spania - 766. Cote mai mici, tot de ordinul sutelor, au primit la rândul lor Austria, Croaţia, Italia, Lituania, Luxemburg şi Portugalia. Ciprul, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Irlanda, Polonia, România şi Slovacia nu au preluat refugiaţi în cadrul pactului UE-Turcia, potrivit acestor informaţii, menţionează dpa.

"Fiecare stat membru ia propria decizie cu privire la admiterea de migranţi în conformitate cu pactul UE-Turcia", a menţionat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Berlin, citat de Die Welt.

Turcia a preluat circa 3,6 milioane de refugiaţi din Siria. Acordul său cu UE mai prevede şi ca Uniunea să-i trimită înapoi pe refugiaţii şi migranţii sosiţi ilegal via Turcia pe insulele greceşti. În schimb, UE acceptă cu regularitate sirieni din Turcia.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!