Societatea civilă va monitoriza 13 raioane pe segmentul anticorupţie şi integritate
10:36 | 09.07.2020 Categorie: Regiuni
Chişinău, 9 iul. /MOLDPRES/. Mai multe organizații ale societății civile, câștigătoare ale unui concurs de granturi iniţiat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), vor monitoriza felul în care autoritățile din 13 raioane implementează planurile de acțiuni prevăzute de Strategia Națională de Integritate și Anticorupție. Totodată, ONG-urile vor analiza cum îndeplinesc autoritățile centrale planul sectorial anticorupție în domeniul vamal și protecției mediului, transmite MOLDPRES.
Inițiativa se înscrie în proiectul „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Rezultatele monitorizări vor fi incluse în rapoarte alternative, care vor fi prezentate autorităților, instituțiilor internaționale și publicului larg.
Din 15 propuneri de proiect depuse au fost selectate opt, ținând cont de relevanță și metodologie: „Asociația Telejurnaliștilor Independenți” – planul sectorial anticorupție în domeniul vamal; „EcoContact” – planul sectorial anticorupție în domeniul protecției mediului ambiant; „Clinica Juridică Universitară” – planurile locale anticorupție în raioanele Soroca, Edineț; „Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului - CReDO” – planurile locale anticorupție în raioanele Orhei, Călărași; Centrul de Justiție Socială „ECHITATE” – planurile locale anticorupție în raioanele Criuleni, Dubăsari; „EcoContact” – planurile locale anticorupție în raioanele Ștefan Vodă, Căușeni; IDIS „Viitorul” - planurile locale anticorupție în raioanele Ialoveni, Strășeni, Hâncești; Asociația pentru Drepturile Omului Lex XXI” - planurile locale anticorupție în raioanele Florești, Drochia.
ONG-urile câștigătoare au obținut granturi de până la zece mii de dolari, pentru propunerile de proiect care vizează monitorizarea planurilor locale de acțiuni anticorupție și 15 mii de dolari pentru cele care își propun monitorizarea planurilor sectoriale de acțiuni anticorupție.
Potrivit Olgăi Crivoliubic, manager de proiect la PNUD, organizațiile societății civile pot contribui la prevenirea corupţiei. „ONG-urile au un rol important în prevenirea corupției. Monitorizarea felului în care sunt aplicate planurile de acțiuni anticorupție, precum şi solicitarea asigurării transparenţei activităţii autorităţilor publice, în special în domeniile vulnerabile la corupție, sunt două dintre instrumentele de bază ale ONG-urilor implicate în acest proces. Totodată, societatea civilă dispune de instrumente pentru sensibilizarea opiniei publice despre riscurile pe care le prezintă corupţia şi poate încuraja și susține denunţarea manifestărilor de corupţie”, a estimat sursa citată.
Proiectul „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova” este implementat de PNUD în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție și Oficiul Avocatului Poporului, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Proiectul se desfășoară în perioada 2019-2021 și contribuie la fortificarea capacităților actorilor din sectorul public și privat, precum și ale organizațiilor societății civile, pentru implementarea eficientă a instrumentelor și standardelor de prevenire a corupției.