ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru modificarea a patru legi

10:45 | 09.07.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 9 iul. /MOLDPRES/. Premierul Ion Chicu a prezentat astăzi în Legislativ pachetul de patru legi asupra căruia Cabinetul de miniștri și-a asumat răspunderea. Deputații din opoziție au la dispoziție 72 de ore pentru a iniția o moțiune de cenzură împotriva actualului Executiv, comunică MOLDPRES.

După trei tentative eșuate de a se întruni, în sala plenului au venit astăzi 51 de deputați. La ședință a fost prezent și deputatul PSRM, Ștefan Gațcan, care anterior a anunțat că renunță la mandat.

Astăzi, Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, a Legii bugetului de stat pentru anul 2020, a Legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 și modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020.

Modificările operate la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar rezidă, în principal, în necesitatea stimulării financiare a personalului medical antrenat în activități de supraveghere, control și tratamentul infecției COVID-19. Astfel, salariile personalului medical din instituțiile/subdiviziunile medicale se vor majora în câteva etape. La prima etapă, acestea vor crește cu 30% de la 1 septembrie 2020, iar ulterior cu încă 30% – începând cu 1 ianuarie 2021. O altă majorare – de 40% – va avea loc în prima jumătate a anului viitor. Obiectivul final este dublarea salariului categoriilor respective de angajați. De dreptul respectiv vor beneficia circa 4,5 mii de unități de personal medical din: instituțiile/subdiviziunile medicale din Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciul de Informare și Securitate, (centre, aziluri, servicii sociale) finanțate din bugetul de stat și bugetele locale, Agenția Națională de Sănătate Publică, Agenția Transplant, Centrul de Medicină Legală, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Potrivit premierului Ion Chicu, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020 este determinată de necesitatea atenuării impactului situației epidemiologice și consecințelor fenomenelor climatice. Partea de venituri se majorează cu 52,4 mln de lei, partea de cheltuieli – cu 1 283,8 mln de lei, iar deficitul se majorează cu 1 231,4 mln de lei și este asigurat cu surse de finanțare interne și externe.

Pentru majorarea cu 30% a salariilor cadrelor medicale, începând cu 1 septembrie 2020, vor fi prevăzuți 402,6 mln de lei, dintre care 40,0 mln de lei – prin bugetul de stat și 362 mln de lei – prin transferuri către fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Se va acorda suportul unic în sumă de 700 de lei beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat al căror cuantum nu depășește 3 000 lei (+466,3 mln de lei).

Statul va subvenționa agenții economici prin majorarea alocațiilor pentru: Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (+100,00 mln de lei); Fondul de garantare a creditelor pentru sectorul întreprinderilor mici și mijlocii (+50,0 mln de lei) și dezvoltarea infrastructurii antreprenoriale  în cadrul zonelor economice libere (+50,0 mln de lei) și alte măsuri, Programul de stat ”Prima casă” – 20 mln de lei.

De asemenea, este modificată Legea asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat se precizează prin majorare cu 469584,0 mii lei sau de la 23869815,4 mii lei până la 24339399,4 mii lei. Prin proiect, indicatorii bugetului asigurărilor sociale de stat sunt armonizați cu indicatorii incluşi în proiectul legii pentru modificarea Legii bugetului de stat.

Printr-o altă lege, aprobată prin angajarea răspunderii Guvernului față de Parlament, se modifică Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020. Veniturile respective se aprobă în sumă de 8579391,4 mii de lei, iar cheltuielile – în sumă de 8917389,9 mii de lei, cu un deficit în sumă de 337998,5 mii de lei.

De la tribuna Legislativului, premierul Ion Chicu a precizat că proiectele asupra cărora Guvernul și-a asumat răspunderea vizează circa un milion de cetățeni ai Republicii Moldova, inclusiv pensionari si beneficiari de alocații sociale, angajați ai sistemului medical, zeci de mii de agricultori, mii de antreprenori mici, sute de familii de polițiști și militari, zeci de urmași ai medicilor răpuși de COVID-19.

img20005525

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!