ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autorităţile au introdus restricții de circulație pentru transportul de mare tonaj pe drumurile naționale

10:54 | 09.07.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 9 iul. /MOLDPRES/. Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) a informat că, în zilele în care se prognozează o temperatură a aerului ce depășește 30 de grade Celsius, pe drumurile naționale cu îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic se interzice circulația mijloacelor de transport de mare tonaj. Prevederea se referă la vehiculele cu greutatea totală de peste 20 tone şi este valabilă între orele 10.00 – 20.00, transmite MOLDPRES.

„Restricțiile instituite nu se referă la vehiculele care efectuează transportul de pasageri, unitățile care transportă animale vii și produse perisabile de origine animală și vegetală, care participă la intervenții în caz de forță majoră, cele dotate cu echipamente de prim ajutor sau antrenate la prevenirea, lichidarea situațiilor excepționale, vehiculelor antrenate la reabilitarea drumurilor în limitele șantierelor de construcție”, indică MEI.

Măsura restricționării circulației rutiere are ca scop prevenirea deteriorării îmbrăcămintei rutiere pe drumurile publice în condițiile unor temperaturi înalte a aerului.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele zile, în mai multe zone ale ţării, preponderent în regiunile de sud şi centru, se prevăd valori termice de până la 32 de grade Celsius.

img20005526

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!