ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

OMS a creat un comitet care va analiza felul în care a fost gestionată pandemia de COVID-19

16:57 | 09.07.2020 Categorie: Externe

Geneva, 9 iul. /MOLDPRES/. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), aspru criticată pentru reacţia sa iniţială la pandemia de COVID-19, a anunţat joi că a înfiinţat un comitet independent de experţi, al cărui obiectiv este acela de a realiza "o evaluare onestă" a felului în care această organizaţie a gestionat criza sanitară şi care ar trebui să permită "prevenirea unor astfel de tragedii în viitor", informează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

"Sunt mândru să anunţ că fostul prim-ministru Helen Clark (Noua Zeelandă) şi fostul preşedinte Ellen Johnson Sirleaf (Liberia) au acceptat să coprezideze comitetul de evaluare, căruia noi îi spunem comitet independent pentru pregătirea şi reacţia la pandemii", a anunţat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în faţa diplomaţilor din cele 194 de state membre, în cadrul unei transmisiuni online.

"Nu pot să-mi imaginez alte două personalităţi la fel de independente care să facă o evaluare onestă şi să ne ajute să înţelegem ce s-a întâmplat şi ceea ce va trebui să facem pentru a evita astfel de tragedii în viitor", a adăugat el.

De la începutul crizei sanitare declanşate de noul coronavirus, la sfârşitul anului 2019, OMS a fost aspru criticată pentru reacţia sa iniţială lentă, mai ales pentru faptul că a întârziat să recomande purtarea măştilor sanitare. Apoi, organizaţia a fost acuzată de Statele Unite că a fost extrem de indulgentă faţă de China, unde a apărut virusul, şi că a întârziat să declare stare de urgenţă sanitară mondială. Statele Unite, unul dintre principalii contributori la bugetul OMS, au transmis în mod oficial marţi notificarea prin care îşi anunţă retragerea din această organizaţie.

"Diviziunile dintre noi oferă un avantaj virusului" şi "nu vom putea să învingem epidemia dacă suntem divizaţi", a declarat directorul OMS într-un răspuns care a făcut o trimitere voalată către Statele Unite.

"Cea mai mare ameninţare cu care ne confruntăm astăzi nu este virusul în sine, ci lipsa de leadership şi de solidaritate", a adăugat el.

Potrivit directorului OMS, noul comitet independent va furniza un raport interimar la o întrunire anuală a miniştrilor Sănătăţii, ce va avea loc în noiembrie.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a reamintit că statele membre au adoptat în unanimitate în luna mai o rezoluţie iniţiată de Uniunea Europeană, prin care se solicita evaluarea reacţiei globale a OMS la apariţia pandemiei.

Peste 12 milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus pe plan global, din care 548.429 au murit, potrivit unei numărători a agenţiei Reuters.

img20005543

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!