Sheriff a devenit liderul campionatului național de fotbal
10:55 | 13.07.2020 Categorie: Sport
Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Echipa Sheriff Tiraspol a devenit liderul campionatului național de fotbal după trei etape disputate, relatează MOLDPRES.
Aceasta totalizează maximum de puncte posibile – 9, fiind urmată în top de Petrocub Hâncești (7 puncte), Sfântul Gheorghe Suruceni și Dinamo-Auto Tiraspol, ambele câte 6 puncte.
Clasamentul are în continuare următoarea configurație: Dacia Chișinău – 4 puncte, FC Florești – 3 p., Milsami Orhei -2 p., Speranța Nisporeni – 1 p., Zimbru Chișinău – 1 p. și Codru Lozova – zero puncte.
Astăzi se va desfășura ultimul meci din cadrul etapei a treia, Milsami Orhei- Speranța Nisporeni.
În celelalte partide ale etapei au fost înregistrate următoarele rezultate: Zimbru – Sfântul Gheorghe 1-3, Dinamo-Auto – Dacia – 1-0, FC Florești – Petrocub 0-4.
Campionatul național de fotbal este unicul care se desfășoară în situația epidemiologică existentă, cauzată de coronavirus.