Întreprinderea de Stat „Palatul Republicii” va fi reorganizată în instituţie publică
15:53 | 15.07.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 15 iul. /MOLDPRES/. Întreprinderea de Stat „Palatul Republicii” se reorganizează, prin transformare, în Instituția publică „Palatul Republicii”, iar Cancelaria de Stat va exercita, în numele statului, funcţia de fondator al acestei instituții publice. O decizie în acest sens a fost aprobată miercuri de membrii Cabinetului de miniştri, transmite MOLDPRES.
Conform deciziei Executivului, Instituţia publică „Palatul Republicii”, în termen de o lună, va asigura transferarea soldurilor mijloacelor financiare din conturile bancare deschise la prestatorii de servicii de plată în conturile deschise în contul unic trezorerial al Ministerului Finanţelor. De asemenea, în termen de două luni, se va elabora şi se va prezenta spre aprobare fondatorului structura şi efectivul-limită ale Instituţiei publice „Palatul Republicii”.
Totodată, Cancelaria de Stat, în termen de două luni, va numi în funcţie directorul Instituţiei publice „Palatul Republicii” şi va încheia cu acesta contractul individual de muncă, iar în termen de trei luni va elabora şi va prezenta Guvernului spre aprobare Metodologia de calculare a tarifelor la serviciile prestate de către Instituţia publică „Palatul Republicii”, Nomenclatorul serviciilor prestate de aceasta și cuantumul tarifelor respective.
Palatul Republicii a fost inaugurat în anul 1984, iniţial ca “Sala Prieteniei”. Din anul 1988 este “Centrul Republican de Cultură şi Artă”, după care în anul 1994 devine “Palatul Oficialităţilor Statale”, cu menirea de a presta servicii corpului diplomatic și Guvernului, iar în 1995 este numit - Întreprinderea de Stat “Palatul Republicii“.
Conform experţilor, Palatul Republicii are valoare unicală cu ținta sa arhitecturală și intră în registrele internaționale care includ cele mai somptuoase clădiri din lume. Este considerată una dintre remarcabilele opere ale arhitecţilor, proiectanţilor şi meşterilor basarabeni, care cu succes au îmbinat stilul retro cu elemente clasice și tradiționale, ce au rezistat impecabil timpului.
Tot astăzi, Guvernul a decis şi reorganizarea Întreprinderii de Stat „Pensiunea din Holercani”, prin transformare, în Instituție publică.