Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
18:47 | 15.07.2020 Categorie: Comunicate
SPF Ungheni a găzduit bilanțul activităților de frontieră din vestul țării
Chişinău, 15 iul. /MOLDPRES/. Polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST și-au prezentat astăzi, 15 iulie, rezultatele și deficiențele în activitatea de serviciu pentru semestrul I – 2020. În mare parte, activitatea Direcției a fost concentrată pe implementarea corectă a măsurilor în prevenirea și diminuarea riscului de răspândire a noului Coronavirus Covid-19, dat fiind faptul că în subdiviziune se regăsesc două din cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei (PTF Sculeni și PTF Leușeni) și care pe întreaga perioadă pandemică au fost deschise traficului.
Grație gestionării profesioniste a lucrului în această perioadă, cât și seriozității față de pericolul ce-l prezintă Covid-19, în structurile de frontieră din vestul țării nu au fost sesizate cazuri de infectare a efectivului. La fel, de la începutul pandemiei până la ziua de astăzi polițiștii de frontieră au identificat în fluxul de călători 55 de cetățeni care prezentau simptome ale Covid-19.
Totodată, din rapoartele de analiză pe domeniile de activitate s-a evidențiat o scădere a numărului de ilegalități. În punctele de trecere a frontierei au fost înregistrate 211 cazuri de încălcare a legislației frontaliere și migraționale a Republicii Moldova, în scădere cu peste 35% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar pe segmentul verde al frontierei de vest – 25 de fapte ilegale, în descreștere cu 25%. În acest sens, șeful Poliției de Frontieră Corneliu Groza a venit cu o remarcă către responsabilii de analiza riscului și cei de investigații speciale: „Aceste cifre sunt îmbucurătoare față de anii precedenți, însă dacă am compara cu statistica ilegalităților înregistrate pe partea română la frontiera comună, atunci vom observa o schimbare nesemnificativă și mai puține rezultate din partea dumneavoastră. Cer să revizuiți acțiunile pe domeniile de activitate și cât mai multă implicare în combaterea criminalității transfrontaliere".
În cadrul ședinței de bilanț au fost punctate și unele problematici în activitatea de serviciu, cu referință la starea logistică a mai multor Sectoare care necesită reparații capitale, înnoirea parcurilor auto, fortificarea cooperării cu populația locală prin identificarea unor soluții motivaționale de susținere în prevenirea ilegalităților la frontieră etc.
Tot astăzi, domnul Corneliu Groza a efectuat o vizită de lucru la Sectorul Poliției de Frontieră Valea Mare. A fost verificat programul de lucru și corectitudinea îndeplinirii obligațiunilor de serviciu a personalului aflat în tură, cât și gradul de înlăturare a lacunelor și neajunsurilor identificate în vizitele anterioare.