Italia a depăşit pragul de 35.000 de decese cauzate de noul coronavirus
10:24 | 17.07.2020 Categorie: Externe
Roma, 17 iul. /MOLDPRES/. Italia a depăşit joi pragul de 35.000 de decese cauzate de COVID -19, cu încă 20 de morţi în ultimele 24 de ore, a anunţat Protecţia Civilă, relatează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Bilanţul s-a ridicat joi seară la 35.017 de morţi, dintre care 16.775 în Lombardia, regiunea de nord care a fost prima şi cea mai grav afectată de epidemia de noul coronavirus.
Italia, a cincea ţară cea mai afectată din lume de pandemie, a înregistrat oficial joi 243.736 de cazuri de contaminare de la depistarea primelor cazuri, la sfârşitul lunii februarie, cu 230 mai mult decât miercuri, potrivit protecţiei civile.
În prezent, 750 de persoane infectate sunt încă spitalizate, dintre care 53 se află la secţia de terapie intensivă.