ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenția Medicamentului a autorizat noi medicamente pentru bolnavii de cancer

14:49 | 17.07.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 17 iul. /MOLDPRES/. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale /AMDM/ a autorizat astăzi 129 de medicamente noi, printre care și preparate pentru bolnavii de cancer și un nou tip de insulină pentru diabetici, comunică MOLDPRES.

Printre noile produse aprobate de AMDM, se regăsesc medicamente precum: NovoRapid Penfil, un nou tip de insulină, produs de compania Novo Nordisk, Danemarca; Ogivri, un produs medicamentos indicat bolnavilor de cancer mamar și gastric, un nou tip de anestezic general, produs în Elveția.

De asemenea, astăzi la AMDM s-a discutat despre criteriile de apreciere ale riscurilor în legătură cu problemele înregistrate pe fundalul de restricționare în mobilitatea și livrarea medicamentelor.

”Având în vedere provocările actuale și anumite riscuri apărute în legătură cu pandemia provocată de COVID-19, trebuie să asigurăm necesarul de medicamente și un echilibru de stocuri ale produselor medicamentoase, aceasta, fiind de fapt menirea noastră în calitate de regulator în acest domeniu, să garantăm securitatea farmaceutică a țării”, a declarat directorul general al AMDM, Eremei Priseajniuc.

img20005773

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!