AMDM a aprobat primele studii clinice destinate tratamentului infecției COVID-19
09:59 | 21.07.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 21 iul. /MOLDPRES/. Comisia Medicamentului pe lângă Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a aprobat astăzi, în regim prioritar, primele studii clinice pe SARS CoV-2 (COVID-19), care prevăd administrarea produsului de investigație clinică la pacienții în stare de gravitate moderat-severă, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al AMDM, primul studiu clinic este demarat de către reprezentanța europeană a unei companii farmaceutice cu renume mondial din SUA, specializată în dezvoltarea moleculelor noi, care propun cercetarea clinică a unui medicament inovativ pentru tratamentul leziunii pulmonare acute asociate cu COVID-19.
Studiul se va desfășura în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” sub conducerea profesorului universitar Victor Cojocaru.
Cel de-al doilea studiu se va desfășura, la fel, în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și este inițiat de o companie americană de biotehnologie, având ca produs de investigație un medicament de generație nouă, care a demonstrat o activitate antivirală promițătoare împotriva mai multor coronavirusuri umane.
Studii analogice sunt desfășurate în mai multe țări precum SUA, Belgia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie și România.