Comunicat de presă al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale
10:32 | 24.07.2020 Categorie: Comunicate
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale încurajează producătorii autohtoni de medicamente să sporească capacitatea de producție, în contextul COVID-19
Chişinău, 24 iul. /MOLDPRES/. Directorul general AMDM, Eremei Priseajniuc, a avut o ședință de lucru cu producătorii autohtoni de medicamente.
În contextul situației epidemiologice legate de pandemia de COVID19 au fost scoase în evidență unele provocări legate de aprovizionarea cu medicamente vitale și alte produse de uz medical. Suspendarea activității furnizorilor de materii prime/substanțe active, capacitatea de producție redusă a producătorilor străini, problemele de logistică din țările afectate (mai ales în țările din care importă Republica Moldova), precum și barierele din calea transportului între țări au un impact direct asupra disponibilității medicamentelor, precum și asupra creării de noi tratamente împotriva COVID-19.
”Pentru diminuarea riscurilor, legate de aprovizionarea cu medicamente este necesară o creștere semnificativă a producției locale de medicamente. De asemenea, pentru asigurarea cetățenilor noștri în această perioadă dificilă, AMDM va continua să acorde suportul necesar pentru producătorii autohtoni de măști medicale, echipamente de protecție, dezinfectanți, produse farmaceutice”, a declarat Eremei Priseajniuc, director general al AMDM.
În cadrul ședinței s-a discutat despre subiectele ce țin de provocările cu care se confruntă producătorii autohtoni, dar și eventuale soluții de îmbunătățire a situației pe piața farmaceutică, inclusiv, prin crearea unor condiții egale pentru producătorii autohtoni cu cele ale importatorilor de medicamente.
Vom manifesta deschidere și vom veni în ajutorul tuturor producătorilor și importatorilor în această perioadă de criză. Totodată, atrag atenția că nu vom face niciun fel de compromis pe partea ce ține de calitatea, siguranța și accesibilitatea medicamentelor, vom monitoriza permanent, indiferent dacă este produs local sau de import.” a menționat Eremei Priseajniuc, directorul general AMDM.
În Republica Moldova activează 7 producători autohtoni de medicamente certificați GMP*, care acoperă circa 10% din totalul pieței farmaceutice. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale are rol de reglementare a pieței produselor medicamentoase și dispozitivelor medicale din Republica Moldova.
*Regulile de bună practică de fabricaţie a medicamentelor (GMP) de uz uman creează cadrul necesar aplicării Directivei Comisiei Europene nr.2003/94/CE din 8 octombrie 2003 de stabilire a principiilor şi orientărilor privind buna practică de fabricaţie cu privire la produsele medicamentoase de uz uman şi medicamentele experimentale de uz uman, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 262, 14/10/2003, p. 22-26.