ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

07:58 | 27.07.2020 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, bilanțul săptămânii

Chişinău, 27 iul. /MOLDPRES/. În perioada 20 - 26 iulie 2020, la "frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 95 de evenimente cu documentarea a 110 persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

- 56 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

- zece cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

- 24 de contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională;

- cinci cazuri de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 96 de consemne, dintre care trei consemne pe Interpol și 93 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente 36 de cetăţeni străini, dar și 37 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 90 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 62 800 și încasarea amenzilor de 27 000 lei.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 80 417 traversări, dintre care 41 387 au fost trecerile cetățenilor moldoveni. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 27 813 traversări. Cea mai "activă" frontieră a fost cea cu România, 61 % din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

În ultimele 24 de ore (26.07.2020), în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 11 546 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 6 682 traversări persoane, dintre care 3 937 treceri la frontiera moldo-română, 1 226 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 519 treceri a frontierei aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

PTF Leușeni – 2 217 traversări persoane;

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1 519 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați - 910 traversări persoane;

PTF Sculeni – 410 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Reni – 429 traversări persoane.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 11 546 persoane și completate 6 682 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 124 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Poliția de Frontieră îndemnă participanții la traficul transfrontalier să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!

Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur! #fiți_prudenți #fiți_responsabili.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!