Comunicat de presă al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe
09:31 | 28.07.2020 Categorie: Comunicate
Centrul de apel al CTIF, tot mai solicitat de către utilizatorii serviciilor electronice
Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. În primele două luni de activitate a Centrului de apel 022 822222 al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF), operatorii acestuia au înregistrat și au răspuns la mai bine de 19,4 mii de apeluri telefonice cu diverse solicitări parvenite de la clienții și utilizatorii serviciilor prestate de CTIF.
Prin lansarea la 1 mai curent a Centrului de apel, CTIF a pus în aplicare proiectul de unificare a serviciilor de asistență și suport tehnic, furnizate de subdiviziunile sale, pentru a îmbunătăți calitatea și a asigura continuitatea acestor servicii.
Potrivit datelor statistice ale Direcției asistență clienți care deservește Centrul de apel al CTIF, în luna mai numărul solicitărilor de asistență a alcătuit peste 6,8 mii, iar în luna iunie – aproape s-a dublat, constituind circa 12,6 mii.
În perioada mai - iunie 2020, cele mai multe apeluri telefonice - peste 7,7 mii - au parvenit de la clienții instituției care au solicitat suport tehnic în utilizarea sistemelor informaționale și aplicațiilor de lucru. Aproape 3,3 mii de solicitări, parvenite de la utilizatorii serviciilor CTIF, au cuprins aspecte legate de obținerea semnăturii electronice, 3 mii - conectarea la serviciile fiscale electronice, circa 3,3 mii – utilizarea altor servicii prestate de instituție. Totodată, peste 2,1 mii de utilizatori ai sistemelor de evidență contabilă, administrate de CTIF, au solicitat și au primit asistență tehnică privind utilizarea acestor sisteme.
Amintim că Centrul de apel 022 822222 pune la dispoziția clienților și utilizatorilor serviciilor prestate de CTIF cinci linii telefonice de asistență. Persoanele interesate pot selecta liniile telefonice și tematica asistenței acordate prin intermediul acestora, apăsând următoarele taste:
tasta 1 - suport tehnic pentru clienții CTIF;
tasta 2 - asistență și suport tehnic privind utilizarea sistemelor de evidență contabilă, administrate de CTIF;
tasta 3 - suport consultativ privind procedura de obținere a semnăturii electronice eliberate de CTIF;
tasta 4 - asistență privind conectarea la serviciile fiscale electronice;
tasta 5 – asistență pentru alte servicii electronice prestate de CTIF.
Centrul de apel al CTIF funcționează de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00, pauza de masă: 12.00 – 13.00. Apelurile la 022 822222 pot fi efectuate din orișicare rețea de telefonie fixă sau mobilă, la tarife standard. Doritorii pot remite solicitările de asistență și prin poșta electronică la adresa: [email protected].