În R. Moldova a fost lansată o platformă pentru expoziţii virtuale
11:07 | 29.07.2020 Categorie: Economie
Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova a lansat astăzi un portal nou, destinat expoziţiilor virtuale. Iniţiativa este o măsură de răspuns pentru companiile interesate de noutăţile în ceea ce ţine de produse şi servicii, în ţară şi peste hotare, în contextul pandemiei, când multe evenimente expoziţionale nu pot fi desfăşurate, transmite MOLDPRES.
„Această platformă este unică în Republica Moldova. Ea ne va permite să organizăm activităţile pe care ni le-am propus în acest an, cum ar fi „Moldova prezintă” la Iaşi, Braşov, Baia Mare, Bucureşti (România), Praga (Cehia), Moscova (Federaţia Rusă). Din păcate, nu vom putea desfăşura aceste acţiuni, însă ne-am pus scopul să le organizăm în regim virtual”, a explicat Sergiu Harea, preşedintele CCI.
Potrivit oficialului, printre avantajele noii platforme se numără oportunităţile unice pentru producători să-şi promoveze compania, informând clienţii în regim online; feedback rapid, or, producătorii vor putea afla mai multe despre clienţi şi aşteptările lor; o bază de date sigură ce poate fi extinsă etc.
„Platforma va permite fiecărei companii să aibă propriul stand expozițional și să-și prezinte și promoveze produsele și / sau serviciile cu imagini vizuale, video, informații ș.a., exact cum ar fi în mod tradițional. Fiecare expoziție va avea un vast Program de afaceri, care va include un sistem prin care vor fi efectuate întâlniri B2B și vor putea fi organizate diferite evenimente precum seminare, training-uri, mese rotunde, conferințe, prezentări”, a specificat Sergiu Harea.
Prima platformă de expoziții virtuale din Republica Moldova poate fi accesată pe www.virtual-fairs.md.
Camera de Comerţ şi Industrie preconizează organizarea primei expoziții online în luna septembrie 2020. Expoziția va fi una multi-ramurală și va cuprinde mai multe domenii de activitate a companiilor din țara noastră.
Conceptul platformei a fost inițiat și dezvoltat de către Camera de Comerț și Industrie și este realizat cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare în cadrul Proiectului ”Optim – Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova”, realizat de HELVETAS Swiss Intercooperation în parteneriat cu CCI.