ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În perioada pandemiei, scriitorul Vitalie Răileanu a pregătit pentru tipar un roman inedit de Nicolae Esinencu

16:34 | 30.07.2020 Categorie: Cultură

Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. Un roman inedit intitulat ”Evreii” de regretatul scriitor Nicolae Esinencu a pregătit pentru tipar în perioada pandemiei criticul literar Vitalie Răileanu, cercetător științific, poet și eseist, doctor în filologie, directorul Bibliotecii Publice ”Onisifor Ghibu” din capitală, laureat al mai multor premii literare, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Vitalie Răileanu a menționat că este vorba de un roman extraordinar care va apărea cu o prefață de Ludmila Șumanschi și postfață de Anatol Moraru, cu un studiu profund. ”Este un roman care va revoluționa viziunea asupra evenimentelor de la 1969-1972, când a avut loc acest fenomen de emigrare în masă a evreilor. Este un roman intrigant.  La fel, am pregătit pentru tipar ”Jurnalul unui scriitor” al lui Nicolae Esinencu, care va apărea integral. În afară de aceasta, săptămânal invit poeți să-și citească versurile online, pe care imediat le postăm pe pagina de facebook și site-ul bibliotecii”, a precizat Vitalie Răileanu.     

În afară de aceasta, el a lansat ciclul de interviuri  ”Dialogul” de joi, difuzat de online de către bibliotecă, cu mai mulți invitați: scriitori, artiști plastici, oameni de știință și cultură care vin să se confeseze în fața admiratorilor lor. ”La dialog au participat Nicolae Dabija, Iulian Filip, Dumitru Crudu, Nicolae Spătaru, Leonid Popescu, Romeo Șcerbina, Leo Bordeianu ș.a. Am o listă continuă de oameni de cultură, care mențin pe lungimea de undă acest pod hobitant între omul de creație și cititor. Biblioteca noastră este una academică, care nu se pliază cu mofturi din afară, și rămâne pe aceeași lungime de undă de cercetare și studiere a manuscriselor lui Nicolae Esinencu”, a subliniat criticul literar.

Totodată, în cadrul Laboratorului de cercetări literare și biobibliografie ”Onisifor Ghibu”,  înființat în 2011, directorul bibliotecii a reușit să scoată 14 volume de exegeze literare, antologii și biobibliografii, printre care:  ”Anatol Ciocanu și senectutea teiului”,  ”Nicolae Esinencu. Spectacolul operei literare”, ”Petru Cărare – scriitor nonconformist”, ”Pavel Balmuș  sau forța inepuizabilă a unui intelectual”, ”Eugen Cioclea în dioptria criticii și studiilor literare”, ”Ion Vatamanu – scriitor al existenței” ș.a.  ”În prezent finalizez  un volum de versuri inedite de Nicolae Esinencu. Am scos cartea mea de versuri – ”Apele Adigei”.  Cu regret, constat că această molimă pandemică a contribuit la sistarea emisiunii mele ”Miercurea cărților din biblioteca ta”,  pe care o pregăteam săptămânal pentru ”Bună dimineața” în fiecare miercuri, la TVM”, a mai spus criticul literar.

Vitalie Răileanu s-a născut la 25 martie 1959, în satul Soloneţ, Soroca, într-o familie de intelectuali. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, promoţia 1986. Și-a început activitatea didactică în calitate de lector, lector superior la Institutul Pedagogic ”T. Șevcenco” din Tiraspol (1986-1992). Ulterior, a activat în calitate de lector la Catedra literatură română contemporană de la Universitatea de Stat din Moldova (1995-2003). Și-a susținut teza de doctor în filologie cu tema ”Dimensiuni postmoderniste în poezia anilor 1980-1990” (conducător științific fiind Andrei Țurcanu, doctor habilitat în filologie). Apoi a făcut stagiu la Catedra de literatură română de la Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, România (1998-2000).

În 2003, a fost transferat la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, Sectorul literatură contemporană, pe post de cercetător științific. În perioada 2004-2006, a fost angajat la Radio-Moldova în funcția de prezentator al emisiunilor ”Varietăți literare” și ”Ritmuri contemporane”. Din 2011, este director al Bibliotecii Publice ”Onisifor Ghibu”, filiala de carte românească a Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu” din Chișinău.

A semnat peste 130 de articole și a participat la mai mult de 50 de conferințe științifice, colocvii, simpozioane naționale și internaționale din Timișoara, București, Cluj-Napoca, Cernăuți,  Iași, Bălți, Cahul etc.  Vitalie Răileanu a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru critică literară și eseu (2011), cu premiul pentru poezie al Ministerului Culturii pentru volumul ”Poeme de pe faleze” (2015), cu premiul Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Chișinău) pentru volumul de versuri ”Străini printre ape” ș.a. De asemenea, este premiant la mai multe ediții ale Salonului Internațional de Carte (2009, 2010, 2011, 2012, 2014).

img20006158

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!