ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

17:11 | 30.07.2020 Categorie: Comunicate

Relațiile de colaborare moldo-bulgare în domeniul educației și științei – pe agenda discuțiilor ministrului Igor Șarov și ministrului Krasimir Valchev 

Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. Desfășurarea procesului educațional în perioada pandemiei virusului COVID-19; demararea reformei sistemului de învățământ superior din Republica Moldova; dezvoltarea parteneriatelor și proiectelor de sprijin pentru școli, dar și pentru îmbunătățirea calității procesului educațional în Universitatea de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia – acestea și alte subiecte au fost discutate de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul unei conversații online cu ministrul Educației și Științei din Bulgaria, Krasimir Valchev. 

Ministrul Igor Șarov a menționat că colaborarea bilaterală în domeniul educației și științei dintre Republica Moldova și Republica Bulgaria se datorează existenței unui cadru juridic extins în baza căruia deja de ani la rând sunt organizate, de comun, o serie de activități precum: susținerea mobilităților academice; schimb de cadre didactice; stagii de practică, lingvistice pentru studenții de la facultățile de limbi moderne;  locuri pentru odihna de vară în tabere din Bulgaria etc. „Pandemia virusului COVID-19 ne-a găsit nepregătiți, atât pe noi cât și întreaga lume, de aceea ne-am adaptat la noile provocări consultând experiența altor țări, inclusiv cea a Bulgariei. Apreciem susținerea acordată de Guvernul Bulgariei celor 19  școli din r-nul Taraclia prin alocarea unui grant în valoare de 140 mii euro pentru procurarea tehnicii de calcul, care a reprezentat un suport considerabil pentru școlile din raion pe timpul pandemiei”,  a subliniat oficialul.    

Ministrul Educației și Științei din Bulgaria, Krasimir Valchev a vorbit despre intenția Universității „Angel Kanchev” din Ruse de a acorda un număr de 30 de locuri bugetare pentru specialitatea Bussines și administrare, cu realizarea studiilor la Universitatea  din Taraclia. 

La final, părțile au convenit să intensifice relațiile de colaborare bilaterală cu implementarea acțiunilor concrete în vederea depășirii efectelor provocate de COVID-19.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!