ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Primăriei municipiului Chişinău

17:16 | 31.07.2020 Categorie: Comunicate

Suspendarea traficului rutier pe unele străzi din capitală

Chişinău, 31 iul. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 01 august (ora 22:00) – 02 august (ora 06:00), a.c., va fi suspendat traficul rutier pe str. București, în perimetrul str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și str. Maria Cebotari. Măsura este luată în legătură cu desfășurarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor inginerești din gestiunea S.A. „Apă - Canal Chișinău".

De asemenea, în perioada 01 august – 07 august, a.c., va fi suspendat parțial traficul rutier la intersecția bd. Dimitrie Cantemir – str. Lev Tolstoi, în contextul executării lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice.

Duminică, 02 august (ora 08:00 - 17:00), curent, va fi suspendat traficul rutier pe str. Albișoara, tronsonul cuprins între bd. Iu. Gagarin – str. Ismail, în legătură cu executarea lucrărilor de ridicare topografică a străzii.

Totodată, în perioada 03.08.2020 – 02.11.2020, va fi suspendat traficul rutier pe str-la Cramei, 2, tronsonul cuprins între str. Moara Roșie – str. Cramei. 

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze din partea cetățenilor pentru incomoditățile create.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.

Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!