Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
08:20 | 01.08.2020 Categorie: Comunicate
Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore
Chişinău, 1 aug. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 12 191 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 6 112 traversări persoane, dintre care 3 484 treceri la frontiera moldo-română, 1 118 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 510 treceri aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) au fost:
PTF Leușeni – 1 552 traversări persoane;
PTF Aeroport Chișinău - 1 510 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați - 933 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Reni – 358 traversări persoane;
PTF Sculeni - 682 traversări persoane.
Totodată, pe parcursul a 24 de ore (31.07.20), polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- 15 încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- un caz de trafic ilegal de bunuri;
- trei cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- o persoană a fost documentată pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice.
În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 12 191 persoane și completate 6 112 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, tuse, rinoree).
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 167 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.
NOTĂ: Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.