ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: Au fost confirmate 332 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

16:49 | 04.08.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 4 aug. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 2377 de teste, fiind confirmate 332 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 25814 de cazuri de COVID-19, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale /MSMPS/, din numărul total de cazuri, trei sunt de import. Din cei depistați pozitiv, 14 sunt lucrători medicali: medici - 7,  asistenți medicali - 5, personal auxiliar - 2.

Alte 225 persoane au fost tratate și externate în ultimele ore. Până la ziua de azi s-au vindecat 18167 de persoane.

Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor zece decese provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 810.

img20006295

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!