ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziție de artă contemporană a fost deschisă la un muzeu din capitală

17:55 | 06.08.2020 Categorie: Cultură

Chişinău, 6 aug. /MOLDPRES/. La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost vernisată astăzi o expoziție cu genericul ”Achiziții și donații”. Expoziția include o serie de opere care au completat patrimoniul Muzeului Național de Artă al Moldovei în perioada anilor 2016-2017 cu valoroase lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă națională și din străinătate, realizate în perioada anilor 1967-2017, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, operele sunt semnate atât de plasticieni consacrați precum Mihai Grecu, Valentina Rusu-Ciobanu, Eleonora Romanescu, Vladimir Palamarciuc, Maria Saca-Răcilă, Radu Constantinescu, Elena Bontea, Sergiu Cuciuc, Timotei Bătrânu, Dumitru Bolboceanu, Paul Gherasim, Horea Paștina, Radu Constinescu, Ilie Boca, Dimitrie Peicev, Ghenadie Jalbă, Tudor Zbârnea ș.a, precum și de reprezentanți ai tinerei generații, precum Igor Svernei, Agnieszka Zawisza, Andreea Albani etc. Dintre lucrările expuse o bună parte au completat patrimoniul Muzeului Național de Artă al Moldovei în rezultatul achizițiilor realizate de către Comisia pentru estimarea, omologarea și achiziționarea operelor de artă a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Parte a expoziției constituie o serie de lucrări, care au fost premiate în cadrul expoziției - concurs Saloanele Moldovei: ”Poliptic”, autor Ilie Boca, ”Compoziţie din 3 obiecte Dialog” de Valeriu Vânaga și ”Beloved” de Aura Evelina, România. Printre lucrările premiate în cadrul Bienalei Internaționale de Pictură, ediția 2017, pot fi menționate: ”Pământul făgăduinţei-oameni de geniu” de Igor Svernei; ”Diapozitivul” de Agnieszka Zawisza, Polonia; ”Fără titlu” de Andreea Albani, România; ”Nimic nu se pierde, totul e în lucru” de Gabriela Culic, România.

Dintre lucrările expuse, unele constituie donații ale autorilor: ”Marea și Vas cu flori, porumbel și cruce” de Horea Paștina, ”Acord cromatic” de Valeriu Paladi, ”Clopot” de Mihail Sârbulescu, ”Ultimul drum” de Liviu Nedelcu, ”Lamda” de Paul Gherasim, ”Steagul” de Jose Gonsales Grillo, lucrări donate de Eleonora Romanescu, printre care: ”Portretul mamei Maria”, ”Suburbia Chișinăului” și trei picturi din cele șase realizate și donate de către Radu Costinescu.

Expoziţia va fi deschisă pentru public până la 31 august 2020.

img20006360

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!