Mike Pompeo va efectua un turneu european
08:10 | 07.08.2020 Categorie: Externe
Washington, 7 aug. /MOLDPRES/. Secretarul american de stat Mike Pompeo îşi va începe turneul său european de săptămâna viitoare în Republica Cehă, urmând să viziteze de asemenea Slovenia, Austria şi Polonia, transferul unor trupe americane din Germania şi reţelele 5G fiind printre temele aflate pe agenda discuţiilor sale cu oficialii din aceste ţări, a confirmat joi Departamentul american de Stat, potrivit agenţiei DPA, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.
În Republica Cehă el se va întâlni cu premierul Andrej Babis pentru a discuta despre ''cooperarea în energia nucleară, Iniţiativa celor Trei Mări şi eforturile de contracarare a acţiunilor nocive ale Rusiei şi Chinei comuniste'', potrivit unei declaraţii a Departamentului american de Stat.
Mike Pompeo va avea de asemenea o întrevedere în oraşul ceh Pilsen cu ministrul ceh de externe, Tomas Petricek.
Acesta din urmă a declarat la un post local de radio că planificata mutare a unor trupe americane din Germania nu va fi discutată, adăugând că repoziţionarea personalului militar american nu va avea ca destinaţie Republica Cehă.
Din această ţară Pompeo va pleca la Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a discuta despre ''energia nucleară şi integrarea Balcanilor Occidentali'', menţionează de asemenea Departamentul de Stat. El va semna acolo şi o declaraţie comună privind tehnologia 5G, în contextul presiunilor pe care SUA le exercită asupra aliaţilor săi pentru a nu colabora cu compania chineză Huawei în realizarea viitoarelor reţele 5G, notează DPA.
Secretarul american de stat va ajunge vinerea viitoare la Viena, unde va avea întâlniri cu cancelarul austriac Sebastian Kurz şi cu directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.
Planurile SUA privind relocarea unor trupe din Germania se vor regăsi pe agenda discuţiilor pe care Pompeo le va avea sâmbăta viitoare în Polonia, pe lângă alte teme, precum ''aprofundarea legăturilor militare'' şi tehnologia 5G, precizează Departamentul de Stat. El va avea la Varşovia discuţii cu preşedintele Andrzej Duda şi cu premierul Mateusz Morawiecki, Polonia urmând să se numere printre ţările unde vor fi relocate efective militare americane din Germania.
''Mă aştept să fie un turneu foarte important şi productiv'', a declarat miercuri Pompeo, adăugând că ţările pe care le va vizita sunt ''toate mari prieteni ai Americii''.
Preşedintele Donald Trump a decis retragerea a circa 12.000 din cei aproximativ 36.000 de militari americani staţionaţi în Germania. Dintre efectivele retrase, circa 5.600 de militari vor fi repoziţionaţi în alte state membre ale NATO, ceilalţi urmând să revină în SUA.