ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Curtea de Apel Chișinău va examina recursurile procurorilor în ”dosarul Metalferos”

12:09 | 12.08.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 12 aug. /MOLDPRES/. Procuratura Generală a contestat încheierile Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care toate cele 16 demersuri la arestare, înaintate de procurori în privința figuranților din dosarul privind fraudarea SA ”Metalferos”, au fost respinse. Astăzi, Curtea de Apel Chișinău va examina recursurile procurorilor, transmite MOLDPRES.

Acum o săptămână, magistrații au decis ca nouă învinuiți, printre care și cei patru polițiști INI, să fie liberați provizoriu sub control judiciar, iar ceilalți şapte figuranți – să fie cercetați în arest la domiciliu pentru o lună. „Necesitatea cercetării învinuiților în arest preventiv este dictată de gravitatea infracțiunilor incriminate, rezonanța socială a cazului, circumstanțele care ar putea determina persoanele să împiedice urmărirea penală și posibilitatea eschivării lor de răspundere penală, precum și faptul că anterior, o parte din ei, deși au fost arestați, și-au continuat activitatea criminală”, indică Procuratura Generală.

De asemenea, procurorii au înaintat Ministerului Afacerilor Interne demersuri cu privire la suspendarea provizorie din funcție a polițiștilor vizați în anchetă.

Săptămâna trecută, Procuratura Generală le-a înaintat tuturor figuranților învinuirea pentru escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale.

Procuratura Generală, de comun cu SIS și SPIA al MAI, a desfășurat, la începutul săptămânii trecute, o serie de acțiuni de urmărire penală la sediul Inspectoratului Național de Investigații al MAI, precum și la sediile firmelor-căpușe, și intermediare din jurul SA ”Metalferos”, prin care erau achiziționate metalele, iar banii - lichefiați.

Investigațiile procurorilor nu afectează activitatea cotidiană a companiilor respective. Acțiunile oamenilor legii sunt orientate strict pe documentarea acțiunilor anterioare ale acestor agenți economici cu întreprinderea cu capital de stat și dominație pe piața metalelor.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!