ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost creată Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret

15:07 | 12.08.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 12 aug. /MOLDPRES/. Guvernul, întrunit astăzi în şedinţă, a aprobat decizia cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret. Aceasta este o autoritate administrativă în subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, constituită în scopul formării și perfecționării continue a cadrelor, programelor, activităților și serviciilor din domeniul tineretului, transmite MOLDPRES.

Conform deciziei Executivului, efectivul-limită al Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret se stabilește în număr de 18 unități, salarizat conform prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Cheltuielile de organizare și funcționare ale Agenției se efectuează din contul și în limitele alocațiilor prevăzute în bugetul de stat și din alte surse conform legislației, precum și în limita numărului de unități de personal prevăzute pentru minister și instituțiile subordonate.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va asigura transferul atribuțiilor și al resurselor financiare necesare pentru executarea acestora către Agenție în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

img20006493

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!