ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

16:13 | 12.08.2020 Categorie: Comunicate

A fost aprobat cadrul normativ privind punerea în aplicare a Legii muzeelor nr. 262/2017

Chişinău, 12 aug. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi, 12 august, „Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a muzeelor", „Regulamentul privind evidența și conservarea patrimoniului muzeal" și „Regulamentul de acreditare a muzeelor", care au ca scop completarea cadrului normativ, juridic și organizațional al funcționării muzeelor din Republica Moldova.

Astfel, Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a muzeelor stabilește cadrul general privind statutul juridic, funcțiile, obiectivele și atribuțiile muzeelor, administrarea patrimoniului muzeal, structura organizatorică și finanțarea muzeelor. Acesta a fost elaborat cu scopul de a oferi aceleași criterii normative pentru activitatea tuturor muzeelor din țară, indiferent de clasificarea acestora și modul de subordonare.

Regulamentul privind evidența și conservarea patrimoniului muzeal stabileşte normele de evidenţă şi conservare a bunurilor culturale cu valoare istorică, artistică şi ştiinţifică, care constituie patrimoniul cultural național mobil al Republicii Moldova. Regulament cuprinde etapele, metodele de lucru și regulile ce trebuie aplicate în vederea organizării activității de intrare a bunurilor culturale în patrimoniul muzeal, de evidenţă scriptică și analitică a acestora, de păstrare și circulație a colecțiilor muzeale.

Regulamentul de acreditare a muzeelor a fost elaborat cu scopul de a crea un mecanism de evaluare și monitorizare a instituțiilor muzeale înregistrate în Registrul muzeelor din Republica Moldova. Prin intermediul procedurii de acreditare, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va urmări respectarea actelor normative în domeniul păstrării, conservării, restaurării, promovării și valorificării patrimoniului cultural muzeal. Urmare aprobării Regulamentului, activitatea desfășurată de către muzee va fi bazată pe performanțe. Încurajarea implicării fondatorilor în susținerea activității muzeelor din subordine reprezintă un  alt obiectiv al Regulamentului.

Menționăm că la elaborarea Regulamentelor au fost consultați specialiști din rețeaua muzeală din Republica Moldova, experți din domeniul muzeografiei din România și Italia, Asociația Obștească „ICOM Moldova".

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!