ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

De la începutul anului, Moldova a exportat vinuri în 56 de țări ale lumii

16:44 | 12.08.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 12 aug. /MOLDPRES/. În pofida pandemiei de COVID-19, Republica Moldova continuă să exporte vinuri către piețele externe de desfacere. Astfel, în primele şase luni ale anului, producția vitivinicolă a fost exportată în 56 de țări ale lumii, înregistrând o creștere a cererii în România, Ucraina și Cehia și o descreștere în Federația Rusă și Belarus, transmite MOLDPRES cu referire la datele Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV).

Potrivit sursei citate, oscilația explicabilă se datorează situației pandemice la nivel mondial și stopării temporare a exporturilor fizice. „Rezultatele au fost obținute datorită eforturilor comune ale vinificatorilor moldoveni, reuniți sub brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” și ale Oficiului Național al Viei și Vinului de a promova constant produsul mândriei naționale, prin intermediul campaniilor și activităților implementate la nivel local și internațional”, susţine ONVV.

Datele statistice ale ONVV arată că în primul semestru, exportul total a constituit 69,5 mln de litri, în scădere cu 3,4% (sau cu 2,4 mln de litri) în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Din volumul total de exporturi, vinurile liniștite dețin o cotă de 94%, vinurile fortificate – 2,6%, divinurile și distilatele – 2,2%, iar spumantele – aproape 1%.

În cele 56 de țări ale lumii, viticultorii din țara noastră au exportat vinuri în sumă de 1.247,8 mln de lei, în scădere cu 5,7% (sau cu 74,7 mln) decât în primele 6 luni din 2019. Din totalul veniturilor, vinurile liniștite au generat 80,2%, divinurile și distilatele – 14,5%, vinurile fortificate – 3,3%, iar spumantele – aproape 2%.

În primele două luni ale anului, a fost înregistrată o creștere substanțială atât a exporturilor, cât și a veniturilor generate. O scădere explicabilă a fost consemnată în lunile martie – mai, din cauza pandemiei de COVID-19, China fiind printre piețele în care a fost cea mai simțită această descreștere. Din luna iunie, exporturile de vinuri și-au revenit, înregistrând o evoluție semnificativă de 0,6% la volum și 1,5% la valoare, față de iunie 2019.

Datele statistice arată că, în primul semestru, exporturile de vinuri îmbuteliate au crescut cu 5,7% (adică 1.094,5 mln litri) comparativ cu primul semestru din 2019. Printre principalele țări de export sunt România, Polonia și Cehia. În același timp, exporturile de vinuri în vrac au scăzut cu 6,3% (sau 3.230.881 mln litri) față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate pe piețele-cheie din Federația Rusă și Belarus.

Pentru a stimula exporturile de vinuri în cea de-a doua jumătate a anului 2020 și la începutul anului 2021, Oficiul Național al Viei și Vinului este în proces de pregătire a unui plan de intensificare a eforturilor de promovare a sectorului vitivinicol la nivel local și internațional. Principalul obiectiv va fi orientat spre mediul digital, extinderea prezenței în comerțul electronic pe toate piețele strategice, dar și comunicarea pe segmentele internaționale.

img20006504

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!