Peste 3,8 mln de europeni au solicitat reşedinţă în Regatul Unit
17:51 | 13.08.2020 Categorie: Externe
Londra, 13 aug. /MOLDPRES/. Peste 3,8 milioane de cetăţeni ai ţărilor din Uniunea Europeană au depus cereri de reşedinţă în Regatul Unit după referendumul pentru Brexit, a anunţat joi guvernul de la Londra. Bilanţul a fost anunţat de ministrul pentru imigraţie Kevin Foster printr-un mesaj pe Twitter, comunică Reuters, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
Home Office (ministerul de interne britanic) a anunţat că peste două milioane de cetăţeni străini au primit dreptul de reşedinţă şi de muncă în continuare în Regatul Unit, conform datelor provizorii disponibile la 31 iulie. Pentru încă 1,5 milioane s-a aprobat statutul de pre-rezident; străinii respectivi trebuie să depună o nouă cerere, după ce locuiesc în ţară timp de cinci ani, pentru a obţine reşedinţa permanentă.
Au fost respinse 4.600 de cereri, retrase sau anulate 36.500, iar 34.900 au fost considerate nevalabile, mai arată ministerul.
Data limită pentru înregistrarea cetăţenilor din UE care doresc statutul de rezident în Regatul Unit este 30 iunie 2021. Sistemul li se aplică şi cetăţenilor din Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
Regatul Unit s-a retras oficial din Uniunea Europeană în 31 ianuarie anul acesta, când a început o perioadă de tranziţie de 11 luni. Negocierile pentru reglementarea relaţiilor viitoare cu UE au fost îngreunate de epidemia de coronavirus, context în care s-au depus mai puţine cereri de reşedinţă. Home Office precizează însă că în prezent, după ce a trecut vârful epidemiei, numărul de cereri este din nou în creştere.