ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

SUA şi Polonia au semnat acordul ce consolidează prezenţa militară americană

10:47 | 16.08.2020 Categorie: Externe

Varșovia, 16 aug. /MOLDPRES/. SUA şi Polonia au semnat sâmbătă la Varşovia un acord de cooperare militară care va permite creşterea numărului soldaţilor americani în Polonia, în cadrul planului Pentagonului de redistribuire a trupelor în Europa după retragerea a circa 12.000 de militari din Germania, în timp ce guvernul polonez a combătut criticile referitoare la clauza de extrateritorialitate din acest acord şi a justificat decizia sa de a contribui financiar pentru susţinerea consolidării prezenţei militare americane, comunică AGERPRES, citată de MOLDPRES.

''Ceea ce este extrem de important este că nu doar noi vom beneficia de această cooperare, întrucât (acest acord) va spori securitatea în partea noastră a Europei'', a declarat la ceremonia de semnare a documentului preşedintele polonez Andrzej Duda, citat de agenţia EFE.

Acordul, semnat de ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, şi de secretarul american de stat Mike Pompeo, în ultima etapă a turneului acestuia în Europa Centrală şi de Est, fixează pentru luna octombrie stabilirea în Polonia a Comandamentului Avansat al Corpului al Cincilea al armatei americane, în subordinea căruia se află trupele SUA din flancul estic al NATO.

Documentul stabileşte şi cadrul legal pentru ''prezenţa permanentă'' a trupelor americane în Polonia, atât a celor actuale cât şi a celor din cadrul oricărei desfăşurări viitoare.

Ministerul polonez al Apărării a catalogat drept ''dezinformare'' criticile privind clauza de extrateritorialitate cuprinsă în acord. Potrivit acestei instituţii, clauză respectivă priveşte exclusiv acţiunile desfăşurate de soldaţii americani în cadrul activităţii lor profesionale.

Guvernul de la Varşovia a fost de acord să contribuie la costurile generate de suplimentarea efectivelor trupelor americane în Polonia, inclusiv la cheltuielile pentru cazarea şi masa soldaţilor americani, argumentând că soldaţii polonezi vor folosi la rândul lor aceleaşi infrastructuri şi sporirea securităţii este în folosul întregii ţări. Estimările oficiale avansate de Varşovia indică un cost anual pentru guvernul polonez de cel puţin 500 de milioane de zloţi (circa 113,6 milioane de euro).

img20006589

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!