ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ADR Centru va evalua zece proiecte regionale din 2011-2013

15:55 | 17.08.2020 Categorie: Regiuni

Chişinău, 17 aug. /MOLDPRES/.  În centrul ţării a fost inițiat procesul de evaluare a impactului mai multor proiecte de dezvoltare regională, din I Apel de propuneri de proiecte (2011-2013), care au fost finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR), transmite MOLDPRES.

Prima vizită s-a desfășurat la Primăria Telenești, unde a fost organizată o ședință cu reprezentanții autorităților publice locale şi  ai Întreprinderilor municipale de salubrizare, apă și canalizare.  Participanţii au examinat proiectele „Managementul deșeurilor menajere în localitățile Telenești și Sângerei" și „Dezvoltarea sistemului public de canalizare și epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar Teleneşti", estimând că „aceste investiții asigură calitatea vieții beneficiarilor finali”.

De asemenea, au fost efectuate vizite de monitorizare la platformele de colectare a deșeurilor, precum şi  la poligonul de depozitare a deşeurilor menajere solide din cadrul proiectului „Managementul deșeurilor menajere în localitățile Telenești și Sângerei". Potrivit autorităţilor locale, „este foarte dificil să întreții bunurile primite în cadrul proiectului, însă sunt depuse eforturi considerabile în vederea creșterii calității serviciilor prestate”.

În total, specialiştii Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru urmează să monitorizeze zece proiecte: „Asigurarea dezvoltării locale durabile şi prevenirea poluării resurselor naturale prin reconstrucţia staţiei de epurare a apelor reziduale, reconstrucţia şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, or. Călărași";  „Dezvoltarea social-economică a satului Bujor prin renovarea drumului L571 R33-Bujor-Mireşti (km 0+00-km3+200)"; „Construcția platformelor pentru depozitarea deșeurilor solide/managementul deșeurilor solide"; „Dezvoltarea sistemului de management integrat al deşeurilor solide, inclusiv colectarea separată, reciclarea, crearea poligoanelor"; „Construcţia capitală a porțiunii de drum de 12 km pentru 7 localităţi din regiunea Centru - acces direct la magistrala  naţională"; „Un mediu salubru pentru o dezvoltare regională durabilă"; "Renovarea palatului de cultură din Ungheni"; "Managementul deșeurilor menajere în localitățile Telenești și Sângerei";  "Crearea sistemelor de management integrat al deșeurilor menajere pentru opt localități";  "Dezvoltarea sistemului public de canalizare si epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar Teleneşti".

Rapoartele de evaluare urmează să fie elaborate și prezentate Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului până în data de 15 septembrie.

img20006614

img20006614

img20006614

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!