ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CNA a reţinut trei medici de la Consiliul pentru determinarea dizabilităţii

12:28 | 18.08.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a anunțat despre reținerea a trei medici-experți din cadrul Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă (CNDDCM). Aceștia au fost escortați la CNA pentru audieri, transmite MOLDPRES.

Centrul Național Anticorupție efectuează astăzi acțiuni de urmărire penală ce vizează presupuse acte de corupere, comise de către angajaţi ai Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă.

„Este vorba despre percheziţii, efectuate cu scopul de a obţine probe în dosarele pornite de procurori şi CNA, pe marginea pretinderii şi acceptării de bani de către angajaţii CNDDCM pentru acordarea gradelor de dizabilitate, pentru reconfirmarea acestora, precum şi pentru acordarea gradelor de dizabilitate pe viaţă”, au explicat surse de la CNA. Probele administrate de CNA demonstrează că, pentru un asemenea certificat, funcţionarii publici primeau de la pacienţi sume cuprinse între câteva sute de euro şi zeci de mii de lei.

Acţiuni similare se desfăşoară concomitent pe 16 adrese de domiciliu și instituții publice din Chișinău și Rezina. Mai multe persoane urmează să fie escortate la CNA pentru audieri şi aducerea la cunoştinţă a statutului de bănuit.

În contextul perchezițiilor efectuate de către ofițerii CNA în cadrul CNDDCM din subordinea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), atât instituția vizată, cât și ministerul, au anunţat că „vor coopera cu organele de drept pentru a oferi toate informațiile necesare privind elucidarea cazurilor investigate”.

„MSMPS condamnă cu vehemenţă actele de corupţie printre angajaţi şi reiterează importanța respectării prevederilor legislației. Totodată, ne exprimăm regretul față de situaţia creată şi anunțăm că asemenea cazuri nu vor fi tolerate”, indică un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Operațiunea iniţiată de CNA continuă.

img20006636

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!