Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
16:30 | 18.08.2020 Categorie: Comunicate
Cadrele didactice din învățământul profesional tehnic vor beneficia de cursuri de instruire privind dezvoltarea competențelor digitale
Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Centrul Educațional PRO DIDACTICA desfășoară în perioada 17-21 august, o nouă rundă de instruiri în cadrul programului de formare continuă „Dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice din învățământul profesional tehnic" al proiectului Shift Edu „Competențe digitale pentru angajare în economia modernă", implementat cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare din fondurile Programului Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare.
La prima etapă a programului de formare continuă care se desfășoară în incinta Centrului de Excelență în Construcții din Chișinău participă 17 cadre didactice din 8 instituții de învățământ profesional tehnic. În etapa a II-a vor fi organizate seminare online sau hibrid, ca în final beneficiarii să fie pregătiți să instruiască personalul didactic din instituțiile pe care le reprezintă.
Programul „Dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice din învățământul profesional tehnic" a fost conceptualizat începând cu luna decembrie 2019 împreună cu o echipă de experți de la Universitatea de Stat din Tiraspol și Universitatea Tehnică din Moldova și urmează a fi instituționalizat, după pilotare, în cadrul Centrului de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale.
Acest program de formare continuă vine să contribuie la consolidarea competențelor profesorilor practicieni, oferindu-le instrumente inovative pentru realizarea tuturor tipurilor de activități educaționale.
Proiectul Shift Edu „Competențe digitale pentru angajare în economia modernă", implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare, are drept scop integrarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale (TIC) în învăţământul profesional tehnic, prin: sporirea suportului acordat managerilor, îmbunătăţirea competenţelor digitale ale cadrelor didactice, dezvoltarea conţinutului digital pentru mai multe meserii şi specialităţi, dotarea corespunzătoare a instituţiilor, în vederea realizării unui proces educațional de calitate. Beneficiarii acestuia sunt cadre didactice şi manageriale, dar și tineri din 6 instituţii de învăţământ profesional tehnic.