Opt şcoli din ţară vor fi renovate până la începutul noului an şcolar
10:08 | 21.08.2020 Categorie: Regiuni
Chişinău, 21 aug. /MOLDPRES/. Opt şcoli din diferite regiuni ale ţării sunt aproape gata de noul an de studii, lucrările de renovare fiind executate în proporţie de 70-100%. Datele au fost anunțate de către directorul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), Iurie Chiorescu, în cadrul conferinței „Monitorizarea procesului de implementare a Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), desfășurată ieri online, transmite MOLDPRES.
În cadrul şedinţei au fost puse în discuție și alte aspecte, legate de respectarea măsurilor de asigurare a securității copiilor și a personalului pe șantierele obiectelor aflate în proces de renovare, precum și de angajamentele privind respectarea clauzelor contractuale.
Potrivit autorităţilor, volumul de executare a lucrărilor în cele opt școli arată în felul următor: Liceul teoretic (LT) „Mihai Eminescu” din or. Cimișlia (99%); LT „Mihai Eminescu” din or. Strășeni (100%); LT „Axentii Doljnenco” din or. Vulcănești (97,5%); LT „Andrei Vartic” din or. Ialoveni (82%); LT „Ștefan Holban” din Cărpineni, Hâncești (100%); LT „Alexandru Agapie” din Pepeni, Sângerei (85%); LT „Vasile Alecsandri” din Colibași, Cahul (70%); Gimnaziul „Mihai Eminescu” din or. Telenești (98%).
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a solicitat responsabililor să depună eforturi maxime pentru ca lucrările de renovare să fie executate în termen, iar prin calitatea acestora să li se asigure copiilor condiții optime de învățare, chiar începând cu acest nou an școlar.
Campania „Orice copil merită o școală mai bună” a fost lansată în cadrul Programului PRIM şi prevede inaugurarea instituțiilor de învățământ recent renovate, verificarea șantierelor de construcții ale căror lucrări sunt programate să se încheie, conform contractelor, până la 1 septembrie curent.
Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este un împrumut investițional specific, acordat de Banca Mondială, implementat în perioada aprilie 2013 – aprilie 2022, care sprijină Guvernul Republicii Moldova prin finanțarea activităților ce vor consolida calitatea educației şi vor duce spre un sector al educației mai eficient.